GEORGE CORBU

 

(17.VIII.1940, Bucureşti)

epigramist, traducător, bibliolog

 

 

 

 

Părinţii Ion şi Elena. Studii primare începute în comuna Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa, continuate la Colegiul Naţional „Sf. Sava” Bucureşti. După absolvirea Şcolii Tehnice de Stenodactilografie (1957), este încadrat ca stenograf la Consiliul de Miniştrii şi apoi la Academia Română. Absolvă Facultatea de Ştiinţe Juridice (1964) şi studii postuniversitare de drept internaţional public. Funcţionar la Ministerul Învăţământului (secretar al Colegiului Consiliului de Conducere, consilier al ministrului, director general adjunct, între 16 aprilie – 1 august 1998 director al Direcţiei Biblioteci din minister). Colaborează la revista „Biblioteca” (singur sau împreună cu Constantin Mătuşoiu), iar articolele tipărite formează substanţa volumelor „Istoria bibliotecilor din România. Studii şi cercetări” (2003) şi „Bibliotecă, bibliotecar, biblioteconomie. Tendinţe şi dezvoltări româneşti în tehnica de bibliotecă” (2007). Împreună cu Tudor Opriş coordonează o „Bibliografie fundamentală a cărţilor”, recomandate şcolarilor în funcţie de ciclurile de vârstă. Participă la elaborarea Legii Bibliotecilor din 2002 şi valorifică experienţa profesională în calitate de prim preşedinte al Comisiei Naţionale a Bibliotecilor din România (2002-2003). A prefaţat 140 de volume (din care 125 numai de umor şi epigrame). Este membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA, din Oradea, Secţiunea de Literatură) din anul 2000, membru al Uniunii Scriitorilor din România (2003), membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008) şi membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2006). Este preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România (din anul 1995) şi directorul revistei „Epigrama” (din anul 2002). A fost primul preşedinte al Comisiei Naţionale a Bibliotecilor din România (2002).

 

Scrieri

Poezie Sunet de lumină. Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică R. A., 1995. Prefaţă: Acad. Eugen Simion. (Col. „Akademos”). Supus luminii. Bucureşti, Ed. Miron, 2003. Am băut apus de soare. Bucureşti, Ed. Fundaţiei Internaţionale pentru Cultură şi Ştiinţă „Minai Eminescu”, 2005. Epigramă Epigrame şi fabule. Bucureşti, Ed. Albatros, 1977 (în colaborare). Corbigrame, vol. l. Oradea, Ed. Cogito, 1995 (prefaţă: Acad. Gabriel Ţepelea). Ace la purtător. Ploieşti, Biblioteca Judeţeană „Nicolae lorga”, 2002 (în colaborare). Corbigrame (II). Ploieşti, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie, Ed. Maşina de scris, 2003 (prefaţă: Mircea lonescu-Quintus). Nepotisme. Cartea celor doi nepoţi gemeni. Bucureşti, Ed. Pro Transilvania, 2020. (Prefaţă: Ion Brad). Istorie literară Corespondenţă Pamfil Şeicaru – Ion Petrovici, comentarii, note şi iconografie. Bucureşti, Ideea Europeană, 2006. Antologii literare Epigramişti români contemporani. Mic dicţionar – antologie. Ploieşti, Ed. „Premier”, 2002 (în colaborare). Pagini despre bibliotecă. Antologie literară. Bucureşti, Ed. Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I. C. Petrescu”, 2002 (în colaborare). Antologia epigramei româneşti. Ploieşti, Ed. „Premier”, 2004 (în colaborare). Antologia epigramei româneşti, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. Pro Transilvania, 2007 (în colaborare). Traduceri Denis Buoen. Arbore singur. Poeme. Bucureşti, Ed. Demiurg, 1993. Denis Buican, Lumină oarbă. Versuri. Bucureşti, Ed. Demiurg, 1993. Denis Buican, Roue de torture, Roue de lumiere/Roată de chin, roată de lumină. Poezii. Bucureşti, Ed. CD PRESS, 2009. Denis Buican, Mosaîque profane/Mozaic profan. Bucureşti, Ed. CD PRESS, 2010. Îngrijire de ediţii Epigramişti români. Miniantologie. Bucureşti, Ed. Albatros, 1970, (în colaborare). Denis Buican, Biognoseologie. Evoluţie şi revoluţie în cunoaştere. Bucureşti, Ed. ALL, 1993. Cei trei magnifici: Cincinat, Ion şi Mircea Pavelescu. Râmnicu Sărat, Ed. Rafet, 2002 (în colaborare). Epigrame/ Epigrammi. Ediţie bilingvă româno-italiană de Viorica Verboschi Cristodulo. Partea I (2002), Partea a ll-a (2003). Bucureşti, Ed. Florile Dalbe. Valentin Lipatti. Carnet pestriţ. Articole. Oradea, Ed. Cogito, 2005 (în colaborare). Biblioteco­nomie Bibliografia fundamentală a cărţilor recomandabile şcolarilor în funcţie de ciclurile de vârstă. Bucureşti, Ed. Pro Transilvania, 2003 (în colaborare). Istoria bibliotecilor din România. Studii şi cercetări. Vol. 1. Bucureşti, Ed. Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I. C. Petrescu”, 2003 (în colaborare). Bibliotecă, bibliotecar, biblioteco­nomie. Tendinţe şi dezvoltări româneşti în tehnica de bibliotecă. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2007.

 

Referinţe

Buluţă, Gheorghe. Scurtă istorie a bibliotecilor din România, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2000; Bălăeţ, Dumitru. Civilizaţia de bibliotecă, Călăraşi, Ed. Agora, 2003; Buluţă, Gheorghe; Petrescu, Victor. Bibliologie românească. Idei. Portrete. Controverse, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2008; Gheorghe Buluţă; Petrescu, Victor; Vasilescu, Emil. Bibliologi români. Dicţionar, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2011

 

Opinii

Înainte de a fi un poet în stil satiric, ingenios şi fantezist, George Corbu este un personaj original. Îl ştiu de mult şi, cum îl ştiu, aşa a rămas şi azi, în vremuri de trecere şi petrecere: subţire ca un lujer, agil ca un ţipar, grăbit, mereu grăbit, agitat, urcând pe scări, coborând pe scări, mergând în pas alert pe stradă, cu privirea în jos, fixat parcă definitiv într-o fantasmă necunoscută. S-au schimbat timpurile, au trecut şi peste el anii ca peste noi toţi, George Corbu nu şi-a modificat însă ritmul şi nu şi-a schimbat, se pare, nici fantasmele. Este în continuare pasionat de literatură, citeşte tot, scrie mereu, publică ici, colo, face antologii de epigrame şi epigramişti, are tot timpul iniţiative culturale, este loial în prieteniile sale literare şi are, asta pot să spun cu precizie, un cult aproape mistic pentru valorile spiritului. Participă la cenaclurile epigramiştilor, duelează cu ei şi, când are mai mult răgaz, scrie sonete! (Eugen Simion)

 

...Natură expansivă, patetică, produ­cător, înainte de a debuta editorial, de poezie „deschisă”, „sinceră”, a învăţat de la ironişti să-şi valorifice şi liric resursele de epigramist {Corbigrame, 1995): nu direct, dar dând afectivităţii o tentă spirituală, prin cultivarea la modul teatral a sonetului şi mai ales rondelului. (Dumitru Micu)

 

Ajutându-ne să râdem de defectele oamenilor, deci şi de ale noastre, să le biciuim cu luciditate şi exigenţă, versul său veştejeşte relele, neajunsurile morale, cu umor, nu le loveşte cu toroipanul necruţă­torului pamflet. Poetul ştie de la Horatius că o vorbă de duh, o glumă, o ironie inteligentă, rezolvă mai bine unele lucruri rele şi încâlcite, decât asprimea violentă şi bădărană. Epigramele lui nu conţin venin de viespe ucigător. Ele împung cu acul benefic, tămăduitor, al albinei. Epigramele lui George Corbu spun adevărul râzând sau zâmbind, nu rânjind ca fiara întărâtată, şi asta le dă umanism şi credibilitate.  (Ion Dodu Bălan)

Mi se pare mai lesne să scrii un volum de epigrame decât să-l prefaţezi pe George Corbu în recidiva Corbigramelor sale. E atâta risipă de duh, de ironie, de bun-simţ critic şi autocritic, încât, citindu-l, te simţi răsfăţat şi deopotrivă descumpănit în încercarea de a-l cuprinde şi de a-i surprinde înţelesurile. /... / Cred că George Corbu nu este dependent, ci se confundă cu epigrama, care face parte din existenţa lui şi pe care, continuând menirea înainte-mergătorilor săi, o slujeşte ca pe o adevărată Regină. (Mircea Ionescu-Quintus)

 

Ca şi în cazul studiilor anterioare, autorii s-au documentat intens şi cu acribie (e vorba de Istoria bibliotecilor din România, voi. I, 2003, scris în colaborare), adunând informaţii din numeroase surse şi realizând sinteze ce dau o imagine nuanţată şi completă a acestor aspecte din lumea bibliotecilor, aşa cum se recompune ea din acte juridice, lucrări teoretice, alte studii, articole din publicaţii vechi. (Gheorghe Buluţă)